Avocatura, ca orice altă profesie, se identifică cu societatea din care face parte, preluând în mod corespunzător acele trăsături caracteristice acesteia. Gradul de educație și cultură se răsfrâng proporțional în orice domeniu de activitate, iar nivelul inteligenței sociale influențează armonia din interiorul unei profesii. De asemenea, gradul de performanță al sistemului de învățământ va reprezenta un barometru pentru bunăstarea membrilor profesiei.
Orice schimbare care se încearcă a se realiza la nivelul unei profesii va fi sortită eșecului dacă este incompatibilă cu valorile, tradițiile și principiile comunității, evoluția acesteia aflându‑se într‑o interdependență cu nivelul de dezvoltare al societății din care face parte.
Avocatura este o profesie dinamică aflată într‑o permanentă transformare. Periodic se modifică specificul situațiilor juridice ce necesită concursul avocaților iar aceștia din urmă sunt nevoiți să se adapteze realității sociale, proces care trebuie realizat încă de la primele semne de schimbare.
În raport de diverși factori, într‑o societate predomină anumite tipologii cazuistice, astfel încât anumite activități precum consultanța juridică devin mai căutate în detrimentul altor servicii juridice, cum ar fi asistarea sau reprezentarea persoanelor în diverse procese civile sau penale.
Specializarea avocatului pe un anumit tip de activități juridice este benefică acestuia din perspectiva timpului alocat pentru actualizarea și aprofundarea cunoștințelor juridice din domeniul respectiv, dar și în ceea ce privește celeritatea în realizarea activităților asumate de către avocat. Inclusiv din perspectiva relațiilor dintre avocat și client o astfel de specializare este benefică datorită adaptării avocatului la specificul clienților. Nu în ultimul rând, beneficiile pot fi substanțiale și pe plan financiar. Cu toate acestea există riscul ca la un anumit moment activitatea juridică în care s‑a specializat avocatul să nu mai fie de interes, fapt ce va genera acestuia un disconfort profesional. Într‑o asemenea situație, este necesară reorientarea spre alte activități juridice ce implică reluarea și actualizarea cunoștințelor teoretice și practice, dar și o nouă clientelă care nu poate fi realizată într‑un termen scurt.
Sunt voci care susțin că într‑un viitor apropiat inteligența artificială va înlocui avocatul și alți profesioniști ai dreptului. Personal, apreciez că acest lucru este puțin probabil. În primul rând trebuie avut în vedere faptul că legile sunt elaborate și adoptate de oameni, care prin natura lor sunt imperfecți, ceea ce conduce în mod evident la o lipsă a impecabilității normelor juridice. În al doilea rând, aplicarea legislației la nivel național și nu numai, implică o serie de interpretări și corelări care se realizează într‑o anumită măsură și dintr‑o perspectivă emoțională specifică ființei umane. În cele din urmă, destinatarul normelor juridice este tot o ființă umană care nu va accepta soluția adoptată și impusă de o inteligență artificială.
Avocatul spre deosebire de un program de calculator oferă clientului nu doar o soluție juridică, dar și un sprijin emoțional prin modalitatea în care recepționează informația comunicată de client, răspunsurile oferite acestuia, profesionalismul de care dă dovadă la care se adaugă interacțiunea umană care se transpune printr‑o tonalitate calmă a vocii, exprimarea unui gând pozitiv, o privire optimistă și sinceră, o strângere fermă de mână, un zâmbet schițat la momentul potrivit.
Atunci când avocatul se preocupă în egală măsură de efectele cu caracter emoțional ale cauzei ce i‑a fost încredințată de client și nu doar de situația juridică generată de aceasta, atunci avocatul este un învingător indiferent de soluția obținută în cauza respectivă.